#79

de V. Umbreanu

Te-mbarci cu clipa faptei şi trenul ia
                    viteză
Fără să ştii atuncea că-i aur ori
                    balast
Şi-o ţii ca pe-o armură şi zgrunţuroasă
                    teză
Pentru noroiul lumii ori gestul cel mai
                    cast

Noian până departe de ceţuri şi
                    explozii
De cimitire vaste ori clone
                    argintii
Pe care le reclamă din devenire
                    plozii
Ca moştenire sacră când traiul este
                    gri

În urmă dă spirale până se pierde
                    fumul
Dar nările din faţă-i adulmecă
                    parfumul


Câmpia Turzii
26 iulie 2002