#16

de V. Umbreanu

Stau stâncile albastre
Cu galerii şi hrube
În forfoteli de crabi
Cu câmpuri algiforme
Întinse verzi tăcute
Cu scoici - ciorchinii negri
M-au învelit în spume
Spunându-mi Robinson
Şi brize dansatoare
Venind pe valuri strigă
Hei Robinson şi-adâncul
Bolborosind mă cheamă
Să-mi iau provizii cerul
Ecoul şi-l asmute
Şi Robinsonii toţi
Din câte vremuri duse
Se-adună să mă vadă
Eu Robinson modern
Apar delfini din larguri
Şi pescăruşii ţipă
Rotindu-se ca vulturi
În jurul unui hoit
Şi valuri uriaşe
Planând ca groaza morţii
Mi-aduc epave - daruri
Şi foşnetul câmpiei
Mă cheamă pentru somn
S-au strecurat şi stele
Prin plasa zilei dusă
Şi vesele-mi clipesc
Mă-ntorc şi las câmpia
Cu tainele-i terestre
Şi las şi-adâncul sumbru
Rotind în roi mistere
Nu răscolesc epave
Şi pescăruşii ţipă
Delfinii fug de ciudă
Şi stelele se sting
În boarea nepăsării
Ecoul tace cerul
Se-aruncă-n largul mării
Şi brizele-l îmbracă-n
Tremurător voal
Doar stâncile albastre
Cu galerii şi hrube
În forfoteli de crabi
Cu câmpuri algiforme
Întinse verzi tăcute
Cu scoici - ciorchinii negri
Spunându-mi Robinson
Cu ochii-mi plimb sărutul
Pe-ntinderea anarhă
Că şoapta ei e-alintul
În clocotul furtunii
Şi fug spre continent


Costineşti
15 septembrie 1961