#13
de V. Umbreanu
Da
Ne vom despărţi
Şi cine ştie
Pe ce planetă
Ne vom privi din nou
Şi ne-om recunoaşte zâmbind
Anii vor părea jucării
Cu care viaţa s-a jucat
În nisipul întâmplărilor
Din acest nisip
Fiecăruia
Ne-a înflorit iubirea
Şi ne-am modelat-o
Prin munca de fiecare zi
Satisfacţiile şi greutăţile
Ne-au dus spre artă
Ne vom privi din nou
Şi ne-om aminti de
Aceste câteva zile
În care vraja ne-a despărţit
În loc să ne unească
Şi totuşi ne-am simţit bine
Fiindcă
Am trăit între oameni
Costineşti
13 septembrie 1961