#01

de V. Umbreanu

Un trunchi cu scoarţa fină şi ramuri
                    aplecate
Cu câte-o frunză numai dar flori roz din
                    belşug
Ce-mprăştie parfumul şi se desprind
                    uscate
Pe solul ars de clipe şi pentru ele
                    rug

Ca ceaţa se depune dar straturi de
                    nuanţe
Plutesc în văluri grele ca pază pentru
                    ghem
De cum în derulare iscând
                    protuberanţe
Catena duplicării o ţine sub
                    blestem

De n-ar fi stropi de rouă să stâmpere de
                    sete
Şi cronica ar arde în febra de
                    versete


Câmpia Turzii
5 august 1998