#45

de V. Umbreanu

Să urci pe pante aspre când singur când cu
                    vântul
Să vezi dacă toţi norii sunt vii
                    într-adevăr
Căci cum îi poartă-n zare golindu-le
                    veşmântul
Privirea cade sclavă dorindu-i în
                    răspăr

Mai iese şi pădurea cu umbrele-i în
                    cale
Şi zvonul ca o trenă de timp
                    rătăcitor
Dar paşii mai departe ţes firele
                    astrale
Pe pânza existenţei pulsând în ritm de
                    dor

Şi cum bătrânii-ncearcă să-ntinerească-n
                    terme
Chiar universul trece prin găuri noi de
                    vierme     
        

Câmpia Turzii
21 mai 1995