#50
de V. Umbreanu
la 37 de ani
Când rădăcina intră tot mai adânc în
rocă
Luând în stăpânire volume şi
fisuri
Nu ştie câte ramuri cu stare
echivocă
Întorc prin fluviul sevei setea ştirbitei
guri
Deşi la întuneric şi-n veşnică
răcoare
Continuă să sape după străvechi
comori
Primeşte mierea zilei ce vine de la
soare
Şi astfel îl visează de tot atâtea
ori
Şi-n timp ce înfloreşte SUS doar în
primăvară
Adâncul îşi măreşte rezerva din
cămară
Câmpia Turzii
10/11 ianuarie 2004