#095

de V. Umbreanu

Augustin Nemeş - Câmpia Turzii

Ca iarba ce se-ndoaie şi iarăşi se
                    ridică
Atunci când vântul bate din nord mereu din
                    nord
Ori bradul înfruntându-l din stâncă fără
                    frică
Ştiind că-n orga lumii e-o piesă în
                    acord

Aşa impune vârstei reper câte-un
                    deceniu
Şi urcă înspre piscu-i cu cer tot mai
                    senin
Până-n genunchi se roagă în proaspătul
                    mileniu
Să scoată din cununa credinţei doar un
                    spin

Şi chiar când ca un jneapăn se pregătea să
                    zboare
Îl dăltui statuie vântoasa
                    trecătoare


Câmpia Turzii
29 noiembrie 2002