#67

de V. Umbreanu

În stânca solitară îşi face loc o
                    daltă
Prin spaţiu trece raza ca un refren
                    etern
Oricând pentru bacterii bolta va fi
                înaltă
Iar arta nu o gustă insul mulţimii
                    tern

Claviatura cântă din nou aria
                    fugii
Făraşul nu adună atâta nou
                    gunoi
Politica-şi plasează eroii în
                    refugii
Iar legile puterea în paragrafe
                    noi

Doar tu naiv al soartei mai crezi încă în
                    bine
În timp ce ies cuvinte din guri de
                    carabine


Câmpia Turzii
16 august 1996